luni, 31 iulie 2017

Rămas-bun, iulie

Sunt îndrăgostită de vară, mai ales de luna iulie, cea în care m-am născut și care s-a strecurat și în numele meu. Parcă aș suporta tot restul anului doar pentru a trăi vara, cât de intens pot. Și nu pot atât de intens cât mi-aș dori, mă limitez la locurile și experiențele care îmi sunt la îndemână, visând la călătorii întinse cât e vara de lungă, pe țărmul mării noastre sau peste mări și țări. Uneori, respir pur și simplu aerul apăsător și cald și mă bucur de senzațiile pe care mi le oferă hainele lejere. Acest iulie ce astăzi se sfârșește m-a purtat mai întâi pe la munte, apoi la mare, stațiunea Jupiter, de care nu credeam că mă voi atașa atât de mult. Mi-am creat singură amintiri nemuritoare, care acum mă însoțesc și-mi umplu sufletul de freamăt și ochii de lacrimi. Diminețile în care mă trezeam fără greutate la ora 5, pentru a merge pe plajă. Din cele 6 zile, în 3 am văzut soarele ieșind direct din mare, în vreme ce valurile îmi atingeau picioarele. În celelalte 3 zile, o dungă de nori a întârziat cu câteva minute apariția soarelui, dar asta nu mi-a diminuat plăcerea de a fi acolo. Chiar și când apa s-a făcut foarte rece, nu mi-a pierdut optimismul, m-am bălăcit în continuare. Ce plăcut e să fii în zori pe plajă, când încă nu s-a pornit zumzetul turiștilor! Atunci poți face abstracție de prezența celorlalți „nebuni” și te simți doar tu și marea. Și cât e de splendidă înainte de-a lăsa soarele să se ridice la orizont! Și-apoi, nici nu mai spun, priveliștea este divină, magică. A meritat renunțarea la somn și cele câteva minute pe care le mergeam pe malul lacului Neptun, pentru a ajunge acolo unde fericirea poate fi atinsă cu mâna.

sâmbătă, 8 iulie 2017

Marea mă cheamă la ea

N-aș putea explica pe scurt de ce atâtea emoții mă străbat când urmează să plec la mare. Sunt emoții plăcute și o nerăbdare care mă plasează în stadiul copilăriei. Mai sunt câteva ore și nu am stare. Nu mă pot concentra să citesc, de dormit încă nu reușesc, deși va trebui să mă trezesc cu noaptea în cap. Dar pot să scriu și prin scris pot așterne o parte din emoțiile mele. Gândul la mare mă copleșește, sunt atât de aproape de-a-mi ostoi dorul pe care îl port în suflet de aproape un an. De fapt, de mare mi-e dor mereu. Chiar și acolo mi se face dor pentru că niciodată nu-mi ajunge timpul să mă satur de ea. Nu știu cum ar fi să locuiesc la malul mării. Oare aș ajunge să mă satur? Poate că da, dar nu prea repede. :) O iubesc și rece și caldă,  oricum ar fi. Nu cred în zodii, dar dacă e să mă iau după horoscop, sunt zodie de apă. Iulie e luna mea. Vara este a mea: Și marea e a mea. Într-un fel în care doar lucrurile imposibil de posedat îți pot aparține. Voi căuta să-mi fac rezerve pentru cine știe cât timp, savurând fiecare clipă, sorbind cât mai mult din vraja mării. Abia aștept să privesc soarele ieșind din mare. Somnul poate aștepta. 

joi, 22 iunie 2017

ATELIER SMARTKID GRATUIT PENTRU PĂRINȚI ȘI COPII



Adu-ți copilul la atelierul de lectură pentru copiii smARTkid, cu tema prietenia, iar noi, părinții, vom discuta despre relațiile de amiciție, dar și de abuz, care se creează între copii, despre vacanță și despre copiii speciali! Se întâmplă duminică, 25 iunie, de la ora 18.00, la KALEIDOSCOPE (Bvd. Mărăşti nr. 35, punct de reper: Biserica Caşin).



Evenimentul are două componente: mini-conferinţă pentru părinţi şi atelier smARTkid adresat copiilor, un eveniment marca 7 ARTE.

Speakerii evenimentului:

·         Adele Chirica, preşedinte Asociaţia pentru Dravet şi alte epilepsii rare
·         Ioana Marinescu, blogger, www.pisicapesarma.ro
·         Neacsu Teodora, învăţător, ciclul primar, Colegiul Naţional de Muzică Geroge Enescu
·   Iulia Stoian, psihoterapeut, consultant Analiza Aplicată a Comportamentului, preşedinte Asociaţia ON Institute.

Vom discuta despre provocările pe care le aduce în viaţa copiilor nostri şi a noastră relaționarea dintre copii


-           Cum pot să-mi ajut copilul să dezvolte relaţii frumoase de colegialitate la şcoală și la joacă

-           Cum învăţăm un copil tipic să interacţioneze cu un copil special?

-         Cum să colaborăm, părinții de copii tipici și părinții de copii speciali, pentru ca și cei mici să ne urmeze exemplul?

-           Cum ajut copilul să nu fie victima bullyingului şi ce pot să fac pentru copilul meu dacă s-a transformat într-un bully (agresor)?

-       Ce putem cere celorlalți și ce putem face noi înșine pentru a nu încălca drepturi și libertăți fundamentale, pentru a nu răni și a nu discrimina?

-           Ce exemple din alte sisteme de învăţământ ne-ar putea fi un model?

Evenimentul este cu intrare liberă şi se adresează părinţilor care au copii în ciclul primar, clasele I-IV. Pentru că locurile sunt limitate, iar materialele destinate atelierului pentru copii trebuie adaptate la numărul de participanţi, vă rugam să vă înscrieţi folosind adresa de email liviarosca@gmail.com şi să precizaţi numărul de adulţi şi de copii participanţi.

Evenimentul poate fi accesat pe facebook la aceasta adresa:


Asociaţia 7 ARTE este o organizaţie non-profit infiinţată în august 2015 care promovează educaţia şi cultura. SmArtkid este un proiect de educaţie experienţială care constă în ateliere creative, educative şi recreative pentru copii şi tineri.


Pentru mai multe detalii despre ateliere și echipa de implementare, accesaţi www.7arte.org

sâmbătă, 17 iunie 2017

A venit vacanța cu trenul de Franța și câteva recomandări de lectură

A venit vacanța! Sper ca astfel să reușesc să am mai mult timp pentru multitudinea de lucruri pe care nu am apucat să le fac în ultima vreme, din pricina programului plin și egal al fiecărei zile. Am reușit să citesc destul de mult, dar operațiuni ce necesită ore în șir de implicare nu prea mi-a fost dat să execut, ca de exemplu o curățenie generală. Și multe altele, dar să vedem cum voi reuși să-mi gestionez timpul. Oricum o bună parte din zi, până pe la jumătatea lui iulie, va fi destinată antrenamentelor la înot ale celei mici, iar după aceea vine ziua mea și sper să ajung la mare (de-ar fi după mine, m-aș muta acolo pe timpul verii măcar, dar asta este o altă poveste, un alt vis imposibil). Barem o săptămână și tot aș avea șansa să îmi încarc bateriile, să am la ce mă gândi încă un an. Mi-s vii în minte imagini de anul trecut, atmosfera peisajului binecuvântat - Saturn, Mangalia - mi se înmoaie ochii doar gândindu-mă la ele și să nu credeți că am făcut cine știe ce chestii memorabile pe-acolo. Să stau pur și simplu privind marea sau să mă plimb pe faleză și pe străduțele impregnate cu izul ei, să beau un pahar de sirop cu sifon în dogoarea după-amiezii, fără teamă de ultra-violete, profitând la maxim de fiecare clipă. Asta visez și nu pare mare lucru, dar totuși, nici nu-i ușor să-mi împlinesc visul. Să schimb, asemenea Dianei, răsuflările cu iz muced ale Bucureștilor cu briza aromată a mării. Toropeala de după-amiază a Mangaliei este plină de speranță și așteptare, apropierea mării te îmbie să te răcorești oricând ai dori, alergând către plajă cu sufletul plin de nerăbdare. Toate dorințele netrăite se-adună și se risipesc în larg, unde zărești siluete neclare ale vapoarelor pe care se pare că s-ar fi ascuns fericirea. 

miercuri, 31 mai 2017

Prospături editoriale sau ce-am citit recent și e musai să vă recomand

Bookfest s-a terminat, dar spiritul lui încă bântuie prin intermediul minunatelor cărți care-au plecat în sacoșe personalizate spre casele și inimile cititorilor. Am bifat trei zile de târg și m-am întors entuziasmată de acolo, cu mâinile încărcate, de mă dureau încheieturile, dar efortul a meritat. M-am întâlnit cu oameni dragi mie, scriitori pe care îi simt aproape de sufletul meu, colegi din echipa Bookhub.ro, reprezentanți ai editurilor pe care le apreciez - zile frumoase și fructuoase, pline de experiențe inedite, de cafea delicioasă, de conversații din care nu m-aș mai fi desprins. Dar să revin la cărți, pentru a vă vorbi despre ultimele mele lecturi, toate proaspete, noutăți la Bookfest. M-am apucat și de altele, dar cum încă nu sunt gata, vă spun mai multe la timpul potrivit.

„Diavoli fragili” de Radu Găvan

După cum vă spuneam și în postarea anterioară, cartea aceasta este specială, mi-a provocat niște senzații surprinzătoare. Am savurat-o, am devorat-o și am lăsat-o să mă devoreze. Credeam că știu de ce e în stare Radu Găvan, că știu la ce să mă aștept în scrierile sale, dar acum s-a întrecut pe sine și a arătat că în mâinile sale literatura se poate comporta ca un aluat pe care-l modelează după sufletul său pentru că „scriitorul este acela care își rupe bucăți din el și le pune pe hârtie.” Povestea nu este una liniară și asta o face și mai fascinantă, de fapt romanul este compus dintr-o sumedenie de povești despre întunericul din noi și de lângă noi, despre literatură și despre ce înseamnă să fii scriitori. Multe din personajele ce se perindă în paginile sale sunt scriitori, dar niciunul nu-l poți considera ca fiind personaj principal, ceea ce amplifică minunata ambiguitate în care te aruncă romanul.

Și nu pot să nu vă pomenesc cartea la care m-a trimis romanul lui Radu Găvan, care îmi stă alături de vreo săptămână - unul dintre personaje face adesea referire la „Detectivii sălbatici” de Roberto Bolano, transformându-l într-o prezență palpabilă în cadrul istorisirii sale. Evident că mi-a stârnit curiozitatea și am citit deja o treime din imensul roman al lui Bolano.

Am scris despre „Diavoli fragili” aici.
Puteți cumpăra cartea de aici.


„Povestiri din București” de Dana Fodor Mateescu


Un volum de proză scurtă care, în pofida faptului că se citește foarte repede, cuprinde texte de o profunzime mișcătoare. În spatele zâmbetelor pe care întâmplările povestite de autoare le provoacă fără doar și poate, se ascunde o melancolie care te răvășește, o undă de nostalgie pe care n-o poți ignora. Impresii culese cu un suflet de copil, păstrate în sertarele prețioase ale memoriei, din care, cu un mic efort, pot fi scoase la iveală arome, imagini, bucurii și tristeți. Cartea aceasta ne poartă printr-un București pe care îl poți intui în dosul aparatelor de aer condiționat care știrbesc fațade ale bătrânelor case, un București nu foarte îndepărtat, diferit și totuși același de acela prin care hălăduim zi de zi în goana noastră nebună.

Mai multe impresii puteți citi aici.
Puteți cumpăra cartea de aici.


„Supraveghetorul și alte povestiri” de Șerban Tomșa

Literatura și potențialul său, forța cuvântului scris, capabil să scrie istorie, să o plăsmuiască după bunul plac al celui care scrie - iată una dintre ideile în jurul căreia gravitează nuvela „Supraveghetorul”, o parabolă care se folosește de vremuri îndepărtate și incerte ale istoriei noastre pentru a parodia societatea contemporană. Dacă povestirile de inspirație istorică vă atrag, „Supraveghetorul” vă va oferi mai mult de atât căci, peste toate cele amintite, aruncă un strop de fantastic care se omogenizează complet cu restul ingredientelor. Volumul cuprinde și acele „alte povestiri”, scurte dar concentrate, ce reunesc imagini de ieri și de azi, „Portrete în mișcare”, istorioare cu tâlc rupte din realitatea ce ne înconjoară - o lectură plăcută, plină de savoare.

Am scris mai pe larg aici.
Cartea o puteți cumpăra de aici.


Mă așteaptă și alte noutăți culese de la Bookfest. Printre ele, „Mary” de Aris Fioretos, pe care tocmai o citesc. Sau volumul „Povestiri cu înjurături” de Sorin Stoica. Faulkner a poposit cu două volume în biblioteca mea - „Lumină în august” și „Pogoară-te, Moise”.

Lecturi plăcute vă doresc!





marți, 16 mai 2017

„Diavoli fragili” de Radu Găvan - un fel de jurnal de lectură

Pe Radu Găvan îl cunosc prin intermediul cărților sale, pe care le-am citit fascinată. Îmi amintesc cum în vara lui 2015, pe o plajă din Jupiter, pătrundeam în paginile romanului „Exorcizat” și mă regăseam printre rânduri, deși povestea nu era, în aparență, despre mine. Apoi a urmat „Neverland”, la fix pentru a-mi ostoi setea iscată de primul roman și, până să scrie un alt roman, i-am citit povestirile, cele două volume în format electronic - „Amurgul unui scriitor” și „Demonul și ploaia”. Scriitura lui Radu Găvan dă dependență, cu toată duritatea și întunecimile sale. Astăzi, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, se va lansa cel de-al treilea roman al său, „Diavoli fragili”, apărut la Editura Pandora M (Grup Editorial TREI), pe care am început ieri să îl citesc și n-am mai rezistat a-mi ține impresiile pentru mine până ce-l termin de citit. Stăteam pe bancă, citeam, absorbită și transpusă într-un univers al senzațiilor, din când în când mă opream și-mi simțeam entuziamul stând gata să erupă, simțeam nevoia să împărtășesc cuiva despre ceea ce citeam. De câteva ori am avut intenția de a butona pe telefon și a arunca în afara mea ceva din preaplinul acela. Nu am făcut-o, totuși. Încerc acum. Deși n-am cuvintele la mine, s-or fi rătăcit pe când trăiam în scenele tulburătoare pe care le citeam. Și, pe măsură ce înaintez, mi-aș dori să nu se mai sfârșească, să mă bucur cât mai mult de acest deliciu literar. Să culeg niște fraze pentru a exemplifica nu ar avea cine știe ce efect. Ca să poți călători în universul cărții, trebuie să o citești pe de-a-ntregul, fiecare senzație o provoacă pe următoarea, bucățile nu pot reda atmosfera în ansamblul ei. Și am mai constatat cum caut momente de deconectare totală, n-aș vrea să intervină ceva ce mi-ar putea spulbera reveria. Vă recomand cu toată convingerea „Diavoli fragili” - deși am citit doar vreo șaptezeci de pagini, mi se pare chiar mai bun decât primele două romane ale lui Radu Găvan. Revin cu o recenzie după ce voi termina lectura.

joi, 27 aprilie 2017

„Clocotul sângelui” de Irene Nemirovsky


De ceva timp, Irene Nemirovsky a intrat în vizorul meu, fără a face însă vreun pas în direcția cunoașterii operei sale, până acum. Am început cu „Clocotul sângelui”, un scurt roman din colecția Iubiri de altădată a Editurii Allfa și cred că n-aș fi putut face o alegere mai inspirată. De fapt, nici nu am bănuit vreo clipă, când am ales să citesc această carte, câte emoții va stârni în sufletul meu și nici cum unele fraze mă vor răvăși de-a dreptul prin adevărul lor necruțător. Poate că numele colecției vă sugerează ceva nițel siropos, dar și ceva clasic - ei bine, în ce privește elementele clasice, ele sunt oarecum prezente, nu însă și cele siropoase, pe care le-am putea asocia poveștilor de dragoste. Într-adevăr, avem de-a face cu dragostea, din plin, în diferite forme, bântuind parcă ținuturile provinciale ce constituie fundalul poveștii căreia ne face părtași Irene Nemirovsky. O poveste care antrenează de fapt mai multe povești și în toate dragostea este cea care face și desface. Iar în aer plutește o nostalgie dureroasă plămădită din acel sânge care cândva colocotea și, poate, într-un fel, continuă să clocotească, mai domol, atunci când tinerețea a devenit amintire. 

Sunt ca un câine bătrân care se uită cum dansează șoarecii. I-am întrebat pe Francois și pe Helene dacă simt același lucru. Râzând, mi-au răspuns că sunt un egoist bătrân, că ei - slavă Domnului! - sunt mereu apropiați de copiii lor. Cum să nu! Am impresia că își fac o grămadă de iluzii. Dacă și-ar vedea aievea tinerețea, s-ar îngrozi. Sau mai degrabă nu ar recunoaște-o. Ar trece pe lângă ea spunând: „Dragostea asta, visurile astea, pasiunea asta ne sunt străine.” Propria lor tinerețe.. Și atunci, cum ar putea să o înțeleagă pe a altora? (pag. 22)

Iubiri de altădată, iubiri de azi și de mâine își dispută supremația în decorul idilic al unui sat francez, cu domenii despărțite de păduri întunecoase, în care multe s-ar putea întâmpla - săruturi păcătoase, pe malul apei, ascunse de trunchiurile bătrâne ale copacilor. Fiori ce renasc ca din neant, invocând trecutul pentru a contracara un prezent cu  nimic mai prihănit. Ce e azi a mai fost cândva și, fără îndoială, va mai fi și mâine, și peste ani și ani. Legile nescrise ale iubirii. Legile nescrise ale vieții. Implacabile, inevitabile, perpetuându-și cu nonșalanță puterea, îngenunchind oameni fără să țină seama nici de morală, nici de principii. 

Voiam să plece, de parcă aș fi așteptat pe cineva. Chiar așa, îmi așteptam tinerețea. Dacă ne-am întoarce mai des către trecut, către această dulceață supremă, amintirea anilor trecuți ne-ar vizita mai des. În schimb, lăsăm trecutul să doarmă în noi, ba chiar, mai rău, îl lăsăm să moară, să putrezească, așa încât la maturitate numim „naivitate”, „neghiobie” elanul generos al inimii, care ne-a însuflețit la douăzeci de ani... (pag. 95)

Sensibilă fără a fi dulceagă, scriitura lui Irene Nemirovsky pătrunde ca un pumnal bine ascuțit în sufletul cititorului, oferind surprize generoase, emoționante, aruncând stropi acizi peste destinele pe care le pune pe tapet. Silvio, un bărbat în vârstă retras în ținuturile natale după o viață aventuroasă, pare că-și folosește solitudinea pentru a retrăi în minte tumultul tinereții pe care nu și-a putut-o scoate din suflet. Spectator discret al altor vieți ce se deschid în preajma sa, evocă într-o notă relativ distantă ceea ce vede, fără a oferi, cel puțin în aparență, indicii despre sine. Perspectiva narativă masculină folosită de o scriitoare implică o bună cunoaștere a sexului opus sub aspect psihic și moral. Demersul îi reușește de minune lui Nemirovsky, aproape uiți că ai în față un roman scris de o femeie, roman care, deși este scurt, dacă ai în vedere numărul paginilor, este totodată unul dens, plin de intensitate. Îl poți citi pe îndelete, digerând în tihnă frazele, căutând dedesubturile, meditând la cele transmise. Dar îl poți citi și alert, pentru că întâmplările evocate au potențial să țină cititorul aproape, zgândărindu-i curiozitatea. 

Abia aștept să citesc și alte romane ale acestei scriitoare, mai cu seamă că pe acesta nu l-am putut lăsa deoparte până ce nu l-am terminat, a exercitat asupra mea o forță irezistibilă. 


Cartea este disponibilă pe site-ul editurii

Rămas-bun, iulie

Sunt îndrăgostită de vară, mai ales de luna iulie, cea în care m-am născut și care s-a strecurat și în numele meu. Parcă aș suporta tot r...